HCL Nr. 031 din 19.01.2026

HOTĂRÂREA NR. 31

Pentru aprobarea susținerii financiare a unor proiecte privind pregătirea și dezvoltarea elevilor capabili de performanțe înalte în toate domeniile, care se vor derula de către Centrul Județean de Excelență Vaslui, în anul 2026

Consiliul Local al Municipiului Vaslui,

Având în vedere:

  • Adresa nr. 2/15.01.2026, înregistrată la registratura Primăriei municipiului Vaslui cu nr. 5074/22.01.2026, adresă prin care conducerea Centrului Județean de Excelență Vaslui solicită Primăriei municipiului Vaslui, sprijin financiar pentru susținerea proiectelor propuse spre realizare, în anul 2026.
  • Referatul Primarului Municipiului Vaslui, nr. înreg. 45113/11.02.2026
  •  Raportul de specialitate întocmit de compartimentul de resort cu atribuții în relația cu ISJ Vaslui și unitățile de învățământ preuniversitar de stat din municipiul Vaslui, nr. înreg. 45114/11.02.2026
  • rapoartele cu avizele comisiilor de specialitate ale consilierilor locali

În conformitate cu prevederile:

  • Legea nr.198/2023 a învățământului preuniversitar, cu modificările și completările ulterioare,
  • OMEC nr.5956/04.11.2020 privind înființarea centrelor județene de excelență,
  • OME nr.7310/24.10.2024 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Centrului Naţional pentru Excelenţă, a centrelor judeţene de excelenţă/Centrului Municipiului Bucureşti pentru Excelenţă şi a centrelor naţionale de performanţă pentru discipline sportive.
  • Legii nr.273/2006 privind finanțele publice locale cu modificările și completările ulterioare;

În baza prevederilor art. 129, alin. 2, lit. d, alin.7, lit. a, art 139 alin 3 lit a şi în temeiul art. 196, alin.1 lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ,

HOTĂRĂȘTE:

Art.1.

Se aprobă acordarea unui sprijin financiar în sumă de 150.000,00 lei pentru susținerea financiară a unor proiecte care se vor derula de către Centrul Județean de Excelență Vaslui, în anul 2026, conform Tabelului (Anexa nr.1 la prezenta hotărâre).
Art. 2.Se încheie Protocolul de colaborare între Centrul Județean de Excelență Vaslui și U.A.T. Municipiul Vaslui, pentru susținerea financiară a unor proiecte care se vor derula de către Centrul Județean de Excelență Vaslui, în anul 2026, conform Anexei nr.2 la prezenta hotărâre.
Art.3. Se împuternicește Primarul municipiului Vaslui să semneze Protocolul de Colaborare aprobat la Art.2 din prezenta hotărâre.
Art.4. Primarul municipiului Vaslui, în calitate de ordonator principal de credite şi Direcția Generală Economică din cadrul Primăriei Municipiului Vaslui, vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art.5. Prezenta hotărâre intră în vigoare conform art. 199 din OUG nr. 57/2019, actualizată.

Câte un exemplar se va comunica:

  • Instituției Prefectului – Județul Vaslui;
  • Primarului Municipiului Vaslui;
  • Direcției Generale Economice din cadrul Primăriei Municipiului Vaslui,
  • Inspectoratului Școlar Județean Vaslui,
  • Centrului Județean de Excelență Vaslui,
  • Compartimentului de resort cu atribuții în relația cu ISJ Vaslui și unitățile de învățământ preuniversitar de stat din municipiul Vaslui.

Vaslui, 19.02.2026 

Președinte de ședință,
Consilier,
Ing. Neacșu Daniel

Secretar General,
Jrs. Eduard Lăcătuşu

Hotărârea a fost adoptată cu 22 voturi

Compartiment responsabil: Compartiment permanent de lucru al Consiliului Local
Tel: 0235.310999/010

Translate »
Certificări

ISO 9001

ISO 37001

Selectare Toggle Titlu Dată
pdf 001 Politica anti mita ( pdf, 3.03 MB ) (21 descărcate)
pdf 002 Certificat ISO 37001 ( pdf, 4.06 MB ) (19 descărcate)