HCL Nr. 035 din 19.02.2026
HOTĂRÂREA NR. 35
privind ajustarea prețului local pentru energia termică produsă din centrale termice pe bază de gaze naturale, pentru serviciile de distribuție și furnizare a energiei termice și ajustarea prețului de facturare către populație în Municipiul VasluiConsiliul Local al Municipiului Vaslui,
Având în vedere:
- Referatul Primarului Municipiului Vaslui nr. 8390/2026;
- Raportul de specialitate al Direcției de Gospodărie Urbană din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Vaslui nr. 8396/2026;
- Memoriul tehnico-justificativ al SC GOSCOM VASLUI SA nr. 7965/2026;
- Decizia C.A 1/2026;
- Avizul A.N.R.E nr. 6/20.01.2026;
- Rapoartele cu avizele comisiilor pe domenii de specialitate ale consilierilor locali;
- Prevederile Legii nr.325/14.07.2006, privind serviciul public de alimentare cu energie termică cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr.51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice;
- Ordinul președintelui ANRSC nr.66/28.02.2007, privind aprobarea Metodologiei de stabilire, ajustare sau modificare a prețurilor și tarifelor locale pentru serviciile publice de alimentare cu energie termică produsă centralizat, exclusiv energia termică produsă în cogenerare;
- C.L. nr.150/14.10.2019, privind delegarea prin atribuire directă către SC GOSCOM VASLUI SA a serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat;
- C.L. nr.164/31.10.2019, privind aprobarea Contractului de Delegare prin atribuire directă a gestiunii Serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat în Municipiul Vaslui, a caietului de sarcini și a Regulamentului pentru prestarea Serviciului public de alimentare cu energie termică în Municipiul Vaslui;
- HCL nr.101/25.07.2024 privind aprobarea prelungirii Contractului de delegare prin atribuire directă a gestiunii Serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat în Municipiul Vaslui către SC GOSCOM Vaslui SA .
În baza prevederilor art.129 alin. 2, lit. d și alin. 7, lit. n, art. 139 alin (3), lit. h, art. 196, alin. 1, lit. a din O.U.G. nr.57/2019, privind Codul administrativ,
HOTĂRĂȘTE:
Art.1. Se aprobă ajustarea prețului local pentru activitatea de producere a energiei termice din centrale termice, pe bază de gaze naturale și pentru serviciile de distribuție și furnizare a energiei termice în Municipiul Vaslui astfel :
a) 995,20 lei/MWh (1157,42 lei/Gcal) cu TVA 11% (896,58 lei/MWh 1042,72 lei/Gcal, exclusiv TVA), respectiv, în sezonul rece pentru perioada 1 noiembrie-31 martie
b)1084,86 lei/Gcal (1261,69 lei/Gcal) cu TVA 21% (896,58 lei/MWh 1042,72 lei/Gcal, exclusiv TVA), în afara sezonului rece pentru perioada 01 aprilie – 31 octombrie.
Art. 2. Se aprobă ajustarea prețului de facturare la populație astfel :
a) 341,07 lei MWh – 396,68 lei/Gcal cu 11% TVA inclus (307,28 lei/MWh -357,37 lei/Gcal fără TVA), în sezonul rece pentru perioada 1 noiembrie – 31 martie
b) 328,07/MWh -381,55 lei/Gcal cu 21% TVA inclus (271,14 lei/MWh -315,33 lei/Gcal fără TVA), în afara sezonului rece pentru perioada 01 aprilie – 31 octombrie.
Art.3. Diferența dintre prețul de producție și prețul de facturare la populație este acoperită prin subvenție de la bugetul local al Municipiului Vaslui.
Art.4. La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri HCL nr.215/2023 și HCL nr.273/28.08.2025, își încetează aplicabilitatea.
Art.5. Ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează S.C. GOSCOM VASLUI S.A, Direcţiei de Gospodărire Urbană și Direcției Economice.
Art.6. Hotărârea intră în vigoare conform art.198, alin.1, din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul Administrativ.
Câte un exemplar se va comunica:
- Instituției Prefectului – Județul Vaslui;
- Primarului Municipiului Vaslui;
- Direcției Gospodărie Urbană;
- Direcției Economice;
- S.C GOSCOM VASLUI S.A.
Președinte de ședință,
Consilier,
Ing. Neacșu Daniel
Secretar General,
Jrs. Eduard Lăcătuşu
Hotărârea a fost adoptată cu 19 voturi
Compartiment responsabil: Compartiment permanent de lucru al Consiliului Local
Tel: 0235.310999/010